Alte carti de la editura VYDIA
Editura VYDIA. Carti de la editura VYDIA
|
Aceasta foarte profunda lucrare despre creatie, Dumnezeu, Univers si omenire, ofera ceea ce stiinta nu sra dovedit capabila sa ofere, iar religia a reusit doar în foarte mica masura. Ea explica foarte clar natura iubirii, rolul pe care aceasta îl joaca în viata oamenilor si felul în care aceasta sta la baza întregii creatii.
Au existat întotdeauna fiinte pure si devotate care au auzit Cuvântul Interior în inimile lor - cu adevarat Vocea lui Du
Editura
VYDIA |
20,90 RON
12/07/2008
|
|
Domnul Iisus s-a adresat astfel Consiliului Celest Suprem (la care luau parte, printre altii, Adam, Noe, Avraam, Moise si cei 12 apostoli):
"Îi amenint însa de trei ori pe toti acei regi, duci si printi care îsi calca întotdeauna cuvântul, care înseala credinta semenilor lor, umplându-le inimile cu minciuni si cu amagire! Adevar va spun: acestia se vor prabusi ca frunzele uscate duse de vânt! Caci am intentia sa curat pamântul de toa
Editura
VYDIA |
24,00 RON
14/07/2008
|
|
Povestea calatoriei lui Robert Blum dupa moarte, în lumea de dincolo. Revelatii privind soarta pamântului în anii care vor urma.
Domnul Iisus s-a adresat astfel Consiliului Celest Suprem (la care luau parte, printre altii, Adam, Noe, Avraam, Moise si cei 12 apostoli):
"Îi amenint însa de trei ori pe toti acei regi, duci si printi care îsi calca întotdeauna cuvântul, care înseala credinta semenilor lor, umplându-le inimile cu
Editura
VYDIA |
24,00 RON
14/07/2008
|
| Vezi toate cartile editurii VYDIA |
cata S_where include general functions after inherit sites
Categorii
VYDIA
Informatii utile
Parteneri:
Credem in corectitudine si promovarea calitatii serviciilor in e-commerce si recomandam oricarei persoane inselate de falsi jucatori din acest domeniu sa se adreseze Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului.
Publicitate
Afaceri
Cartea saptamanii
Institutul Memorie Culturala
Portal montant - AlpinPoint.ro
Contact clienti


0 produse
Reduceri edituri
Important
Recomandari

20,90 RON


del.icio.us
Digg
Yahoo myWeb
Google Bookmark










