Sadoveanu, Mihail

(1880 - 1961)

S-a născut la 5 noiembrie 1880, la Paşcani, ca fiu al avocatului Alexandru Sadoveanu şi al Profirei Ursache, fată de răzeşi. Urmează gimnaziul "Alecu Donici" la Fălticeni. În timp ce studia la gimnaziu, în 1896, intenţionează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ştefan cel Mare, renunţând, însă, din lipsă de izvoare. Urmează apoi cursurile Liceului Naţional din Iaşi. Debutează în revista bucureşteană Dracu în 1897.

În 1898 începe să colaboreze la Viaţa nouă alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ş.a., semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M.S. Cobuz.

În 1904 se stabileşte la Bucureşti, se căsătoreşte, şi va avea unsprezece copii. În acelaşi an are loc debutul editorial cu patru volume deodată - Povestiri, Dureri înăbuşite, Crâşma lui Moş Precu, Şoimii - în care Sadoveanu manifestă predilecţie deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 "anul Sadoveanu".

În 1910 este numit în funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi. În acest an publică volumele Povestiri de seară (la Editura Minerva), Genoveva de Brabant, broşura Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dobândi pământ ş.a. Colaborează la revista Sămănătorul, dar se va simţi mai apropiat spiritului de Viaţa Românească.

În 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iaşi, revista Însemnări literare. În decembrie, revista îşi anunţă încetarea apariţiei: Viaţa românească îşi porneşte iar munca pentru cultură şi folos. Noi, cei de la Însemnări literare, reintrăm în curentul ei cu modestele noastre mijloace. În editura revistei ieşene publică volumul de nuvele Umbre şi broşura În amintirea lui Creangă, iar la Editura Luceafărul, volumul Priveghiuri.

În 1921 devine membru al Academiei Române.

În 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.

În 1936 M. Sadoveanu, G. Topârceanu, M. Codreanu şi Gr.T. Popa scot, începând cu luna ianuarie, revista lunară Însemnări ieşene. La moartea lui G. Ibrăileanu, M. Sadoveanu scrie despre personalitatea criticului.

După 1947 scrisul său virează spre noul regim comunist când publică opere în cadrul curentului sovietic al realismului socialist, celebre fiind Mitrea Cocor sau cartea de reportaje din URSS Lumina vine de la Răsărit. Devine pentru această activitate preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, funcţia politică maximă ocupată de un scriitor român în timpul regimului comunist şi se bucură de toate privilegiile ce decurgeau din aceasta.

Moare la 19 octombrie 1961 la Bucureşti şi este înmormântat, la 21 octombrie, la Cimitirul Bellu, lângă Mihai Eminescu.

Luat în totalitate, M. Sadoveanu e un mare povestitor, cu o capacitate de a vorbi autentic enormă.
(George Calinescu)

Epoca în care scrie Sadoveanu este epoca marelui roman realist, dar şi a romanului modern. Cel ce a fost supranumit "Ceahlăul prozei româneşti" sau "Ştefan cel Mare al literaturii române" ori "... al treilea mare Mihai din istoria poporului roman" - Mihai Sadoveanu - una dintre principalele şi maiestuoasele coloane de lumină ale culturii şi ale existenţei noastre - şi-a consacrat extrem de bogata sa creaţie artistică, adunată în peste 120 de volume, unui singur erou: poporul român, surprins în diferite ipostaze şi întruchipări şi evocat în diferite momente, începând din cele mai îndepărtate timpuri ale alcătuirii fiinţei neamului şi până în contemporanietate. În anul 1904 are debutul editorial cu patru cărţi: Povestiri, Şoimii, Dureri înăbuşite şi Crâşma lui Moş Precu, fapt pentru care Nicolae Iorga numeşte această perioadă ”anul Sadoveanu”. Publică aproape 100 de volume, între care: Floare ofilită (1905), Apa morţilor (1911), Neamul Şoimăreştilor]] (1915), Ţara de dincolo de negură (1926), Hanul Ancuţei (1928), Împărăţia apelor (1928), Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă (1929), Baltagul (1930), Creanga de aur, Locul unde nu s-a întâmplat nimic (1933), Fraţii Jderi (1935-1943), Nada Florilor (1951).